Când vânzarea bunurilor personale devine un adevărat business

Când devine business?

Pieța de second-hand a explodat odată cu platformele digitale. Ce era o activitate ocazională s-a transformat într-un model de afaceri.

Dar unde se termină vânzarea unui obiect din casă și unde începe activitatea economică continuă? Această graniță rămâne neclară, subliniază Claudia Sofianu, Partener, People Advisory Services, și Cătălina Butan, Senior Manager, People Advisory Services, la EY România.

Din punct de vedere al legislației fiscale, totul depinde de natura veniturilor: provin ele din bunuri personale sau dintr-o activitate cu scop lucrativ?

Ce spune legislația?

Legea scutește anumite încasări din comercializarea obiectelor din patrimoniul individual, dar nu detaliază cum se aplică această scutere în fiecare situație concretă.

În practică, diferența nu e întotdeauna clară.

O vânzare ocazională — o haină veche, un mobil care nu se mai folosește — se distinge esențial de o serie de tranzacții cu regularitate și continuitate, cu scopul de a genera profit.

Cum te supraveghează statul?

Odată ce activitatea prezintă aceste caracteristici, încasările intră în categoria veniturilor din activități independente, declanșând obligații față de impozitul pe venit și contribuțiile sociale. Lipsa unei activități continue nu garantează automat că veniturile sunt scutecare; în anumite cazuri, ele pot fi încadrate în veniturile din alte surse.

Legislația română privind impozitul pe veniturile persoanelor fizice nu include reguli specifice pentru încasările din vânzarea bunurilor second-hand. Faptul că un obiect e de uz second-hand sau vândut printr-o platformă online nu determină singur tratamentul fiscal; contează circumstanțele fiecărui caz.

Dincolo de aspectul fiscal, critică e și fluxul de informații către autoritățile de stat. Normele europene de cooperare administrativă în domeniul fiscal (DAC7) impun obligații de raportare pentru operatorii de platforme digitale. Acest cadru nu creează noi impozite, ci permite autorităților să primească date despre tranzacții. Raportarea unei tranzacții nu echivalează cu impozitarea veniturilor, dar oferă statului un instrument de supraveghere.

Pentru operatorii de platforme, scuterea de la raportarea DAC7 pentru vânzarea de bunuri cere îndeplinirea simultană a două criterii: maximum 30 tranzacții și o sumă totală de contraprestație de cel mult 2.000 de euro într-un an calendaristic. Atunci când se atinge numărul de 30 de tranzacții sau se depășește pragul de 2.000 de euro, se pierde dreptul la această scutere. Aceste limite privesc exclusiv raportarea, nu scuterea de impozite. Datele transmise pot fi folosite de autoritățile fiscale pentru a identifica cazuri care necesită o verificare mai detaliată.

Cât de activ e controlul?

Pentru a înțelege amploarea activității de control, datele ANAF referitoare la verificările veniturilor persoanelor fizice indică că, în primul semestru al anului 2026, organele de stat au analizat elementele patrimoniale pentru 1.214 persoane cu risc de neconformare, identificând 104 cazuri care necesitau investigații suplimentare. În aceeași perioadă, s-au finalizat 180 de verificări ale situației fiscale personale și 475 de verificări documentare, care au dus la constatarea a aproximativ 255 de milioane de lei suplimentar.

Aceste cifre nu se referă exclusiv la vânzarea de bunuri personale, dar conturează activitatea de control în sfera persoanelor fizice.

Această dilemă fiscală nu e exclusivă pentru România; alte țări europene se confruntă cu aceeași problemă, deși soluțiile legislative variază.

Cum se rezolvă în alte țări?

În Franța, comercializarea obiectelor personale pe care proprietarul renunță să le păstreze este, ca regulă generală, neimpozabilă, cu excepții pentru anumite categorii de bunuri și tranzacții de valoare mare.

Germania exclude obiectele de uz cotidian din regimul anumitor vânzări private, dar pentru alte bunuri, o revânzare în mai puțin de un an de la achiziție poate avea implicații fiscale.

În Țările de Jos, administrația fiscală face distincția între vânzări din sfera privată, de regulă scutecare, și achiziții efectuate cu scop de revânzare cu profit, care pot genera venituri supuse impozitului.

Ce să faci tu?

Raportarea se face într-un cadru european comun, dar impozitarea se determină în funcție de regulile naționale.

Pentru cei care comercializează astfel de bunuri, e esențial să verifice ce obligații fiscale le privesc și să păstreze documentele relevante despre obiectele vândute, tranzacțiile efectuate și prețurile de vânzare.

Aceste informații devin cruciale dacă autoritățile fiscale solicită clarificări. Întrebarea esențială nu e doar unde se realizează vânzarea, ci ce se vinde și cum se desface activitatea, conform punctului de vedere al specialiștilor.