Vânzarea obiectelor personale online: pragul sub care nu se declară la Fisc

Unde se trasează granița dintre actul privat și activitatea economică?

Limitele impozitării pentru vânzarea bunurilor de uz personal pe platforme online

O analiză fiscală detaliată, publicată joi și preluată de Agerpres, arată că cetățenii care comercializează obiecte personale prin mijloace digitale trebuie să fie conștienți că aceste operațiuni pot atrage obligații fiscale în anumite situații. Documentul a fost elaborat de specialiștii EY România, firmă prezentă pe piața locală din 1992 și activă în domeniile de audit, consultanță și asistență fiscală.

Conform concluziilor specialiștilor, înmânarea ocazională a bunurilor din patrimoniul personal este, ca regulă generală, scutită de impozitare.

Totuși, dacă comercializarea se face cu o anumită regularitate și continuitate, cu scopul generării de profit, apar obligații legate de impozitul pe venit și de contribuțiile sociale.

Perspectiva fiscală se bazează pe distincția dintre un simplu act privat și o activitate cu caracter economic. Legislația națională scutește de impozitare veniturile din vânzarea bunurilor din patrimoniul personal, fără a specifica cu precizie condițiile de aplicare. De exemplu, înmânarea unui articol de îmbrăcăminte, a unui scaun sau a altor obiecte care nu mai sunt folosiți este o situație diferită de cea în care se fac tranzacții repetate și constante pentru a câștiga bani.

Când activitatea prezintă aceste caracteristici de continuitate, veniturile pot fi tratate ca provenind din activități independente, cu consecințe atât pentru impozitul pe venit, cât și pentru contribuțiile sociale.

Pe de altă parte, absența unei activități continue nu garantează automat că veniturile sunt scutite. În anumite situații, aceste fonduri pot fi încadrate în categoria veniturilor din alte surse, conform analizei EY România.

Încadrarea fiscală depinde de circumstanțele fiecărui caz specific.

Legislația privind impozitul pe veniturile persoanelor fizice nu conține reglementări specifice pentru veniturile din vânzarea de second-hand. Faptul că un obiect este folosit anterior sau că este scos la vânzare pe o platformă digitală nu determină singur modul de impozitare. Conteză contextul concret al fiecărui caz.

Pe lângă aspectul fiscal, este important să se știe ce date despre aceste tranzacții ajung la autoritățile competente.

Regulamentele europene privind cooperarea administrativă în sfera fiscală, cunoscute ca DAC7, stabilesc obligații de raportare pentru operatorii de platforme digitale.

Câte tranzacții declanșează obligația de raportare DAC7?

DAC7 nu creează noi taxe sau contribuții, ci permite autorităților să primească informații despre tranzacțiile efectuate pe aceste platforme. Raportarea unei tranzacții nu decide singură modul de impozitare al veniturilor unei persoane fizice, se precizează în raport.

Excluderea de la raportarea DAC7 este condiționată de numărul de tranzacții și de valoarea lor totală.

Pentru vânzarea de bunuri, scutirea de raportare necesită îndeplinirea simultană a două cerințe: mai puțin de 30 de tranzacții și o sumă totală a contraprestațiilor de cel mult 2.000 de euro într-un an calendaristic, prin platforma respectivă.

Dacă se ating 30 de tranzacții sau se depășește limita de 2.000 de euro, această scutire nu se aplică. Aceste limite se referă doar la raportare, nu la scutirea de impozitare a veniturilor, subliniază experții EY România.

Datele transmise pot fi folosite de autoritățile fiscale pentru a identifica tranzacțiile care necesită verificări suplimentare.

Datele ANAF privind controlul veniturilor persoanelor fizice arată că, în prima jumătate a anului 2026, autoritățile au analizat elementele patrimoniale pentru 1.214 persoane fizice considerate cu risc de neconformare, identificând 104 cazuri care cereau investigații suplimentare.

La nivel european, abordarea variază de la o țară la alta. În Franța, înmânarea bunurilor personale pe care proprietarul nu mai dorește să le păstreze este, de regulă, neimpozabilă, cu excepții pentru anumite categorii de bunuri și tranzacții de valoare.

Germania exclude obiectele de uz zilnic din regimul anumitor vânzări private. Pentru alte bunuri, o vânzare realizată în termen de cel mult un an de la achiziție poate avea consecințe fiscale.

În Olanda, administrația fiscală face distincția între vânzările din sfera privată, de regulă neimpozabile, și achizițiile efectuate pentru a fi revândute cu profit, care pot genera venituri supuse impozitării.

În acest context, celor care comercializează bunuri personale li se sugerează să verifice obligațiile fiscale aplicabile și să păstreze toate informațiile despre tranzacții. Persoanele care efectuează astfel de vânzări ar trebui să verifice ce obligații fiscale li se aplică și să păstreze documentele și datele relevante privind obiectele vândute, tranzacțiile efectuate și prețurile de vânzare.

Aceste informații pot fi esențiale dacă autoritățile fiscale cer clarificări. Problema nu stă doar în locul unde se vinde, ci și în natura obiectului și în modul în care se desfășoară activitatea, concluzionează autorii analizei.